Studiul artei populare- Decorarea "strachinei"
Acest blog l-am gândit ca pe o formă de legătură cu cei care mă cunosc şi pentru cei care au încrederea să-mi dea spre educaţie sufletele şi conştiinţele copiilor lor. Doresc să devin model pentru copiii mei şi consider că va fi loc de mai bine întotdeauna. Îi primesc aici pe toţi din tot sufletul.
marți, 22 aprilie 2014
joi, 13 martie 2014
joi, 6 februarie 2014
Activitate destinată sărbătoririi Zilei Naţionale a României
STEAGUL ROMÂNIEI
Suportul video a folosit la descoperirea şi înţelegerea semnificaţiei zilei de 1 Decembrie 1918. Simbolurile ţării, steagul şi stema, au fost studiate în amănunt apoi au aflat că vor construi şi ei steagul folosind materialele pe care le au deja pregătite. Au colorat, decupat şi lipit, realizând fiecare câte un steguleţ. L-au ridicat cu mândrie şi au cântat din nou imnul ţării.
miercuri, 5 februarie 2014
Păpuşa din lingură de lemn
Principalele activităţi de învăţare propuse
în cadrul activităţii:
1.Discuţii pregătitoare- imaginea din cartea
uriaşă unde elevii îşi realizează singuri jucăria-păpuşă
2.Prezentarea de pe internet a unor produse
asemănătoare
3.Prezentarea etapelor de lucru
4.Descrierea materialelor de lucru şi
realizarea pas cu pas în paralel cu slide-urile a păpuşilor (fetele costumul
popular pentru fete, băieţii cel de băiat)
5.Evaluare-
prin „Turul galeriei”
Activitatea s-a desfăşurat în 23 ianuarie
2014 şi a fost foarte aşteptată. Când au aflat că trebuie să-şi realizeze
singuri o jucărie din lingură de lemn, în fiecare zi de şcoală, întrebau cât
mai este până vor face jucăria, deşi li se răspundea de fiecare dată cu ziua şi
ora. Nerăbdarea au simţit-o şi părinţii care au fost obligaţi să cumpere
lingura cu trei săptămâni înainte.
În timpul activităţii, ca de fiecare dată
când sunt mândri de ce fac, se lăudau cu fiecare pas, întrebau ceva doar ca să
fie remarcaţi. Şi-au dovedit
creativitatea în timpul lucrului, nici un elev nu a realizat costumul naţional la
fel. Produsele muncii lor au fost apreciate şi de părinţi, faptul că au reuşit
cu mâna lor o jucărie este un imbold pentru activităţile de acest gen în viitor.
La sfârşitul activităţii, pentru că a doua zi se sărbătorea „Ziua Unirii”, au dansat „Hora Unirii” împreună cu păpuşile lor, activitate care a adus în atenţia lor şi percepţia, după capacitatea de înţelegere specifică vârstei, a semnificaţiei zilei de 24 Ianuarie.
vineri, 31 ianuarie 2014
Prima serbare: serbarea de Crăciun
În lupta aprigă cu iarna şi cu vărsatul de vânt au izbândit doar 17 copii din cei 29. Sunt voinici şi dornici să-şi impresioneze părinţii, bunicii, fraţii, surorile. Vor ca Moş Crăciun să afle că au fost cuminţi şi că au învăţat poeziile şi cântecele de la serbare.
Serbarea este împărţită în 4 părţi din motive tehnice. Vizionare plăcută!
Serbarea este împărţită în 4 părţi din motive tehnice. Vizionare plăcută!
joi, 30 ianuarie 2014
Septembrie 2013- o serie nouă...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)